La studii in Germania (1) – Interviu Alexandra Sasu

Asa cum am promis, am ajuns si in Germania , de fapt am avut placerea sa o cunosc pe Alexandra Sasu, fosta studenta la Universitat Fridrich-Schiller din Jena, Thuringen care ne-a vorbit despre viata in Germania si nu numai. Sper sa va bucurati de acest interviu minunat asa de mult cum ne-am bucurat si noi!

IMG_0292

Cum te-ai decis sa pleci sa studiezi in Germania?

După absolvirea facultății de traducere – interpretare engleză – germană din București, simțeam necesitatea de a-mi lărgi universul de cunoștințe în străinătate. Așa că am început căutarea… . Unde și mai ales ce aș putea studia. Și astfel, între Jena și Viena, am ales Jena.

De ce Germania si de ce Uni Friedrich-Schiller din Jena, Thüringen?

Am ales Germania pentru că îmi doream, pe de o parte, să continui să vorbesc germana, dar și pentru că voiam să învăț să văd România dintr-o altă perspectivă. Astfel, deși fusesem admisă la două masterate – germana ca limbă străină și studii sud-est europene – am ales cea de-a doua variantă.

Predarea a fost  in engleza sau germana?

Cursurile au fost toate cu predare în limba germană, dar cunoștințele de limbă engleză au reprezentat un atu atunci când am participat la diferite seminarii în cadrul Parlamentului sau Comisiei Uniunii Europene.

Chirie ‘on campus ‘ sau ‘off campus’?

Fiindcă în general în marile centre universitare locurile la cămin sunt greu de obținut, am locuit off campus, unde am „împărțit” chiria cu încă două persoane.

Cum ai gasit chirie si ce ii sfatuiesti pe ceilalti sa faca pentru a gasi chiria ieftina?

Am avut noroc – căutând pe www.wg-gesucht.de am ”întâlnit-o” pe Katharina – călătorise prin România și, cum urma să plece pentru un internship într-un alt oraș, mi-a oferit camera ei. Sfatul meu pentru cei care pleacă la studii în Germania este să aplice cât mai din timp pentru un loc la cămin și, dacă nu reușesc așa, să caute și în orașe apropiate, urmând ca de la fața locului să își poată găsi cu mai multă ușurință altceva.

Cum ti se pare Jena?

Jena – un oraș viu, de care mă leagă multe amintiri frumoase. Un oraș cu 100.000 de locuitori, din care 25.000 sunt studenți.

 Ce activitati extracuriculare ai avut in timpul facultatii?

Am făcut parte din Senatul Facultății de Studii Slave și timp de un semestru am fost mentor pentru o studentă din Bulgaria, căreia i-am fost alături de fiecare dată când a avut nevoie de ajutor sau un prieten.

Cat de repede ti-ai gasit job?

Am început să lucrez în cadrul universității încă din primul semestru.

Cum ti s-a parut procesul de aplicare? Ai aplicat singura sau printr-o agentie de recrutare in Romania? Daca ai aplicat singur cum ti s-a parut form-ul de aplicare? Dificil sau nu de completat?

Procesul de aplicare a fost foarte simplu. Am aplicat singură, am urmat întocmai pașii descriși pe site-ul universității, am trimis documentele, iar la câteva săptămâni am găsit un plic în cutia poștală cu răspunsul. Cred că a fost unul dintre cele mai fericite momente din viața mea.

Ai avut parte de vreo bursa, cat a costat taxa la universitate pe an?

Bursa nu am avut, dar am lucrat ca asistent în cadrul universității. Taxă la Uni Jena nu există, există doar o sumă modică (aprox. 150 EUR) pe semestru pentru cardul de student pe care îl poți folosi ca să circuli gratuit cu mijloacele de transport în comun și pentru călătoriile cu trenul în Thüringen.

Cat estimezi ca ai cheltuit lunar pe living costs?

Cam 400 EUR.

Ce greseli majore crezi ca ai facut in procesul de aplicare si pe timpul studiilor?

Dacă aș fi făcut greșeli majore în procesul de aplicare nu cred că aș fi fost acceptată J

Ce le recomanzi celor care vor sa studieze in Germania ?

Să se informeze cât mai din timp legat de ceea ce își doresc să studieze, dar și ce vor să facă după terminarea studiilor.IMG_0290

Planuiesti sa te intorci in Romania sau nu? Ce intentii ai pe viitor?

M-am întors în România după terminarea masterului. Momentan lucrez în cadrul grupului OMV-Petrom. Intenționez ca în următoarea perioadă să rămân în țară.

Stiu ca esti voluntar al Ligii Studenților Români din Străinătate. Cu ce se ocupa LSRS si in ce te implici in cadrul organizatiei?

În LSRS mă implic încă din 2011. Activitatea mi-am început-o în cad

rul Filialei LSRS Germania, iar în prezent mă implic și în Departamentul de Comunicare al LSRS Central. De-a lungul timpului am organizat, alături de ceilalți voluntari, Gala Studenților Români din Străinătate, un eveniment anual în cadrul căruia sunt premiați studenții români cu rezultate academice și extra-curriculare de excepție. M-am implicat și în organizarea „Hai Acasă!”, un eveniment de cariere dedicat tinerilor studenți și absolvenți cu experiență academică internațională. Printre celelalte proiecte în care m-am implicat se numără: Caravana LSRS, Caravana Face2Facebook, Internaționalizarea Experientei Studentului și HiTech. Mai multe despre organizație și despre evenimentele pe care le organizăm poate afla oricine accesând www.lsrs.ro sau pe pagina noastră de pe Facebook. Una dintre inițiativele actuale ale LS

RS este Strategia Multidimensională de Atragere în România a Tinerilor din Diaspora (SMART Diaspora), ce are ca obiectiv strategic transformarea României într-o destinație de carieră atractivă pentru studenții și absolvenții universităților de top din întreaga lume.

Ce parere ai despre initiativa noastra , blogul ‘PlecLaStudii’?

Cred că este o idee bine-venită și o sursă obiectivă de informare pentru toțicei care vor să plece la studii în străinătate.

 IMG_0289

 Un cuvant de final?

“Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.” (E. Lovinescu)

Mult succes tuturor celor care vor să plece la studii în străinătate și mai ales celor care vor să se întoarcă să contribuie la dezvoltarea României, căci așa cum spunea și Constantin Noica, „România este ţara în care totul este încă de făcut”.

Felicitari Alexandrei Sasu pentru tot ceea ce face si mult noroc in continuare!!

   IMG_0023

Fotografii: Jena

Sursa : Arhiva personala Alexandra Sasu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s